Mulțumire

Fără îndoială că mulțumirea cea mai mare pe care un primar o poate avea, pe parcursul exercitării funcției sale, este aceea de a-și vedea propria comunitate dezvoltată din punct de vedere economic, cultural și social.

Cu toate acestea, în aceste zile, o altfel de mulțumire ar trebui să stea în orizontul nostru, al tuturor. Mulțumirea că am putut face – în ciuda nevoilor/problemelor pe care orice comunitate le are – un mare bine și pentru o altă comunitate: cea a oamenilor care fug din fața războiului sau stau, chiar în aceste momente, să-l înfrunte.

Coașul a înțeles bine acest lucru. De aceea am și reușit să ne mobilizăm și cu ajutorul vostru am izbutit să strângem o cantitate considerabilă de bunuri, dar și o sumă de bani care urmează să fie folosită pentru acoperirea unor nevoi stringente ale acestora.

Tuturor coășenilor și colaboratorilor implicați în această acțiune le mulțumesc, asigurându-i de toată considerația mea.

Fiindcă războiul de peste frontieră nu dă semne de încetare, vom continua activitatea de strângere de bunuri și bani, luându-ne angajamentul ca la finalul campaniei de colectare să vă prezentăm un tablou cu sumele strânse și felul în care acestea au fost folosite.

Primar,

Călin Achim

Precedent Pensiunea Ski

Lasă un comentariu

Accesați versiunea anterioară a site-ului

Urmărește-ne

Coas.ro © 2023.

Sari la conținut